Du-ma acasa mai tramvai

|

O vorba spune ca, cine rade de ce-si aduce aminte e prost.Eu sunt de alta parere si anume, cine rade de ce-si aduce aminte, are amintiri, si-a trait viata pana la acel moment.

De multe ori rad de unul singur cand imi aduc aminte de unele intamplari din liceu.Si una dintre aceste intamplari se petrecea in clasa a 10-a.Se facea ca aveam norma la sport, si nu orice norma, ci acea evaluare la care proba de referinta era rezistenta.Adica, pentru cei neinitiati in ale sportului, trebuia sa alergi 1 km in mai putin de 4 minute (nu mai stiu exact cat era), pentru nota 10.Trec peste aceasta scena pentru ca si acum obosesc cand mi-aduc aminte.Va spun doar ca am luat 10, dar asta e partea buna.Partea proasta era ca nu mai stiam ce se intampla in jur.Eram dezorientat, aveam ochii iesiti din orbite, iar picioarele o luau fiecare in directii opuse.

Ajung la vestiar, ma schimb si o iau spre casa.Soarele ma mangaia fix in crestetul capului si acest lucru isi punea amprenta.Ma rezem de un copac si incerc sa dau afara "presiunea".Nu reusesc si imi continui drumul.De bagat degetele pe gat nu se punea problema, pentru ca starea pe care o aveam nu era provocata de alcool.In fine, imi cumpar eu o sticla de apa si ma indrept spre statia de tramvai.

Dupa nici 1 minut, "zambaretul" cu numarul 5 isi face aparitia.Urc eu o treapta cu succes, dar la a doua, clachez.Ce s-a intamplat?Am imbratisat podeaua, dar nu de dor, ci din cauza gravitatiei.Ma scutur eu pe maini si ocup o pozitie strategica.Locuri pe scaune nu mai erau, iar ca sa obtin unul, trebuia sa muncesc.Si cum urmaream eu fetele oamenilor care stateau jos, nenea vatman se hotaraste sa-mi faca o farsa si pune o frana ce ma "obliga" sa-mi izbesc frumusete de maxilar de bara cea mai apropiata.Era deja a doua scena penibila din tramvai.Ce putea sa mi se mai intample?

Lumea se linistise si nu mai radea de mine.La un moment dat, intorc brusc capul spre partea opusa de se sperie ingrozitor un nene batranel.Nu faceam pe nebunu, ci doar ce mi se pusese un carcel la gat.Va intrebati de ce?Nici eu nu stiu, ca doar am alergat cu picioarele nu cu gatul.Acum fiecare cu ciudateniile sale.In sfarsit se elibereaza un loc pe scaun.Ma asez cu toate cele 66 de kg ale mele si, numarand stalpii de curent, adorm.Peste cateva minute, deschid ochii si observ cum capetele oamenilor aflati in preajma mea, se intorc brusc spre partea opusa mie.Nu imi iau mult timp sa descopar de ce se holbau la mine : tineam sticla de apa intre picioare si aveam profilul unei scene dintr-un film al lui Titus Steel.

N-am mai rezistat.Desi mai aveam o statie pana la destinatie, am coborat.Probabil credeti ca am luat-o pe jos.Gresit!Am asteptat alt tramvai.Greu de crezut ca pe durata unei statii de tramvai se mai intamplau atatea scene penibile.

Acest articol participa la concursul lui Visurat

0 comentarii: