3 ani şi toţi 3

| 1 comentarii

Era o zi caniculară de iulie, iar pe tricoul meu abia dacă mai zăreai porţiuni de material uscat. Mă aflam în cantina de la Moxa, alături de alţi 100 de condamnaţi. Preşedintele de comisie avea o voce de popă. Când îl auzeai spunând "în colţul din dreapta, treceţi numele tatălui..." puteai să juri că te afli la sfârşitul unei slujbe. Ce-i drept, putea fi considerată o slujbă, cea de botez a noilor studenţi.

În faţa mea se afla un ameţit cu ţepi în cap. Ne-am împrietenit rapid, mai ales după ce l-am liniştit că ne vom ajuta reciproc. Bănuiam că va fi mai mult ajutor din partea mea. Nu m-am înşelat.
În stânga mea era o tipă a cărei mustaţă te făcea să crezi că ştie matematică. Nu m-am înşelat nici aici.

Acesta a fost începutul celor 3 ani de facultate, unul timid şi greoi. Primul curs a însemnat şi primul contact cu viitorii colegi. Deoarece nu ştiam cum să aflu care mi-s colegii de grupă, făceam cunoştinţă la modul "Bună! Eu sunt din grupa 111. Îmi pare bine". Când mai găseam pe vreunul care se prezenta identic, nu-l pierdeam din priviri, mai ales dacă era fată.

Au fost 3 ani plini...plini de greutăţi, de bucurii, de prietenii, de dezamăgiri. De petreceri! OMG şi ce mai petreceri. Faze memorabile, întâmplări amuzante pe care, dacă le-ar fi filmat cineva acolo sus, sunt sigur că s-ar fi pişat pe orice sitcom american. Ce Seinfeld, ce Married with children...să fi văzut cum cântă nişte ameţiţi (la propriu şi la figurat) pe Calea Victoriei sau cum fumează alţi ameţiţi narghileaua fără apă în vas.

Dac-ar fi să scriu despre toţi aceşti ani, nu cred că mi-ar ajunge câteva volume. N-o s-o fac, pentru că nu vreau să le citească toate frustratele care se umflă-n pene c-au lecturat "Amurg" sau alte cărţi de căcat, auzind de ele abia după ecranizare. De fapt, chiar dacă aş publica aceste volume, sunt sigur că nu le-ar înţelege nimeni. Trebuie să trăieşti ca să înţelegi, nu-i suficient doar să citeşti. La modul acesta, poate mi-aş da cu lapte pe tot corpul şi apoi m-aş duce la facultate, nud, doar să le aud pe fanele Twilight "Uitaţi-l pe Edward!".

Deşi am aberat în ultima parte, sunt sigur că aţi înţeles esenţialul. Anii de facultate sunt cei mai tari, iar acest lucru nu-l poate contrazice nici măcar cercetătorii britanici.
Acum vreau să mă culc, deoarece mâine vreau să învăţ. Urmează masterul. Another 2 years, bitches :D

Ce se întâmplă când îţi expiră antivirusul

| 0 comentarii



















Eşti vulnerabil în faţa atacurilor cyber-criminalilor. Alooooo! Poliţia!

Discriminare vegetală

| 4 comentarii

Conform unei vorbe celebre, “romanul se pricepe la două lucruri: politică şi fotbal”. De ceva vreme, însă, acesta s-a specializat şi în discriminare. Ai făcut ceva prostesc şi te-a văzut cineva? Imediat eşti catalogat “moldovean prost”. Eşti mai încet la gândire şi nu ai Alzheimer? Ţi se pune eticheta de “ardelean”. Ai făcut ceva bine, iar în final ai dat-o-n bară? “Te-ai înecat ca ţiganul la mal” (nu am înţeles niciodată vorba asta, pentru că nu am văzut niciun ţigan care să nu ştie să înoate).

Sătul în a-şi mai cataloga semenii, românul s-a orientat către lumea vegetală. Astfel, a început să facă legea atât pe câmp, cât şi în grădina proprie, atribuindu-şi plante preferate şi excluzându-le pe altele. Un prim exemplu este cel al brusturelui. Pentru cine nu ştie, această plantă are cam acelaşi rol pe care îl are Mircea Badea în presa românească. Total opus faţă de surata ei, ştevia, care are menirea de a da gust ciorbelor anti-mahmureală (băutorii ştiu cel mai bine).

Şi pe tărâmul fructelor există categorii defavorizate, cum ar fi corcoduşele. În afară de compot şi ţuică, nu cunosc altă întrebuinţare a acestora. Nu cred că m-am plimbat pe raionul de dulciuri şi am văzut ciocolată cu gust de corcoduşe, marca proprie Carrefour. De altfel, nu am băut Fanta cu gust de corcoduşe sau nu am văzut reclama la noul Prigat cu gust de corcoduşe roşii de Brănesti. Şi acest lucru nu se va schimba. Nu o să mă văd, de ziua mea, mâncând dintr-un savuros tort de fructe, în a cărui compoziţie să domine corcoduşele.

În vremurile acestea de criză, propun o soluţie guvernului Boc: intensificarea exportului acestor fructe. Sunt sigur că, undeva mult spre vest, o familie de cubanezi e dornică să ia, de pe şifonier, un ziar în care sunt ascunse nişte corcoduşe veştejite. De import!