Discriminare vegetală

|

Conform unei vorbe celebre, “romanul se pricepe la două lucruri: politică şi fotbal”. De ceva vreme, însă, acesta s-a specializat şi în discriminare. Ai făcut ceva prostesc şi te-a văzut cineva? Imediat eşti catalogat “moldovean prost”. Eşti mai încet la gândire şi nu ai Alzheimer? Ţi se pune eticheta de “ardelean”. Ai făcut ceva bine, iar în final ai dat-o-n bară? “Te-ai înecat ca ţiganul la mal” (nu am înţeles niciodată vorba asta, pentru că nu am văzut niciun ţigan care să nu ştie să înoate).

Sătul în a-şi mai cataloga semenii, românul s-a orientat către lumea vegetală. Astfel, a început să facă legea atât pe câmp, cât şi în grădina proprie, atribuindu-şi plante preferate şi excluzându-le pe altele. Un prim exemplu este cel al brusturelui. Pentru cine nu ştie, această plantă are cam acelaşi rol pe care îl are Mircea Badea în presa românească. Total opus faţă de surata ei, ştevia, care are menirea de a da gust ciorbelor anti-mahmureală (băutorii ştiu cel mai bine).

Şi pe tărâmul fructelor există categorii defavorizate, cum ar fi corcoduşele. În afară de compot şi ţuică, nu cunosc altă întrebuinţare a acestora. Nu cred că m-am plimbat pe raionul de dulciuri şi am văzut ciocolată cu gust de corcoduşe, marca proprie Carrefour. De altfel, nu am băut Fanta cu gust de corcoduşe sau nu am văzut reclama la noul Prigat cu gust de corcoduşe roşii de Brănesti. Şi acest lucru nu se va schimba. Nu o să mă văd, de ziua mea, mâncând dintr-un savuros tort de fructe, în a cărui compoziţie să domine corcoduşele.

În vremurile acestea de criză, propun o soluţie guvernului Boc: intensificarea exportului acestor fructe. Sunt sigur că, undeva mult spre vest, o familie de cubanezi e dornică să ia, de pe şifonier, un ziar în care sunt ascunse nişte corcoduşe veştejite. De import!

4 comentarii:

Anonim spunea...

cam dure comentarile dar adevarate

Pillblast spunea...

iar te iei de al meu mircea?

Ionut spunea...

eram sigur ca o sa comentezi tu =))

Anonim spunea...

Nu cred că guvernului Boc îi va plăcea ideea cu exportul masiv al corcoduşelor, atâta timp cât şi ţuica făcută de om în băutura lui e accizată :-p